Drumul cel greu

Drumul cel greu ...catre Alaptare

    Sunt o mamica fericita! Am nascut pe 16 martie 2008 la Sp Giulesti, 1.jpgo fetita frumoasa si sanatoasa. As vrea ca citind povestea mea sa gasiti in ea resurse care sa va determine sa nu renuntati la alaptare. Am trecut in primele 2 luni prin tot ce putea fi mai greu legat de  alaptare: fisuri infectate ale mameloanelor (care nu s-au vindecat timp de 7 saptamani); un prunc care refuza sanul si iubea biberonul; "furia laptelui", episoade repetate de febra 38,5; canale infundate; laptic insuficient; laptic prea mult, muls timp de 7 saptamani la fiecare 2 ore si jumatate; hranit bebelusa cu seringa; masajul sanilor cu antiinflamator pana s-a ars pielea, comprese cu gheata si nu in ultimul rand, durere si lacrimi.
     Timp de 2 luni nu pot spune ca am alaptat. Am muls lapticul cu pompa si  l-am dat fetitei cu seringa si cu biberonul, dar am simtit mereu ca fac un lucru extraordinar, pe care il pot face o singura data in viata.  Au fost multe momente grele, mai ales noaptea cand nu credeam ca mai pot continua pentru ca nu mai aveam putere. In primele saptamani curgea sange de fiecare data cand ea sugea sau cand puneam pompa. Era o durere la care nu m-am asteptat. Pruncul plangea, eu plangeam...mama se uita la noi si ma ruga sa nu ma mai chinui.
Nu am renuntat. Cel mai simplu ar fi fost sa trec pe lapte praf, dar am vrut din suflet sa-mi alaptez fetita cat mai mult...sau macar o zi...asa cum scrie "la carte". Cand imi era foarte greu o luam in brate (nici ei nu i-a fost usor) si ii spuneam ca o iubesc, ca am incredere in ea si trebuie sa luptam impreuna. Nu am renuntat pentru ca m-am gandit mereu ca nu as putea accepta faptul ca am renuntat prea devreme, ca imi vor trece ranile mai devreme sau mai tarziu si daca ea va suge si eu am renuntat la lapte...imi va fi greu sa ma impac cu ideea. Nu am renuntat pentru ca am avut aproape o adevarata echipa: mama mea (bunicel:), sotul meu si dna Musat. Le multumesc ca au fost aproape de mine si atunci cand ma hotaram ca mai lupt o zi, dar si atunci cand spuneam ca renunt.
     Acum dupa 2 luni, dupa atata lupta, cu voia lui Dumnezeu...am  obtinut o prima victorie: fetita mea a descoperit bucuria de a suge la san. E fericita si multumita si ma "soarbe" din priviri cand o alaptez!!! Ranile s-au vindecat, iar pompa o mai utilizez din cand in cand, pentru ca am  prea mult lapte. Las in urma durerea si lacrimile si ma bucur ca nu am renuntat la alaptare. Laptele matern este cel mai minunat dar pe care il putem oferi copiilor nostrii.
      Va rog sa va informati inainte de nastere despre ce presupune alaptarea. Nasterea vine si trece, dar alaptarea e mult prea importanta sa o plasati pe locul II. Mi-a fost frica de nastere (fiind primul copil), dar n-am stiut ca greul vine abia dupa. Am avut un drum prea lung si prea greu catre alaptare si nu as vrea ca cineva sa mai treaca prin asta.
     Nu am  cuvinte sa le multumesc celor din echipa mea pentru ca mi-au fost aproape. Spun simplu: Multumesc mama! Multumesc Luci! Multumesc dna Musat!

 
Cursuri