Nasterea cu anestezie epidurala

În cazul în care eşti însărcinată şi îţi faci de pe acum griji legate de durerile din cursul naşterii, trebuie să ştii că poţi opta pentru o naştere fără durere (în 90% din cazuri) şi care să nu presupună o operaţie cazariană.
Este vorba despre naşterea cu anestezie epidurala, în care mama rămâne trează. În primul rând trebuie să ştii că în toate spitalele din ţară există această posibilitate şi deci va trebui să te interesezi din timp; în plus medicul îţi va spune dacă trebuie să-ţi cumperi tu anumite ustensile necesare efectuării anesteziei, care nu se află în dotarea spitalului.
Cum se face? Pentru a-ţi face anestezia epidurală,  medicul îţi va spune să stai pe o parte fără să te mişti, apoi îţi va introduce un ac în spate,  printre vertebrele coloanei până în spaţiul dintre membranele ce acoperă măduva spinării. Prin acel ac special trece un tubuleţ foarte subţire; medicul va îndepărta acul lăsându-ţi în spate doar tubuleţul lung prin care îţi poate injecta substanţa anestezică (mai mult sau mai puţin în funcţie de necesităţi). În una dintre venele mâinii ţi se va plasa o branulă (dispozitiv asemănător unui ac cu capac, la care se poate fixa perfuzia). Ca urmare a anesteziei nu îţi vei mai simţi partea de jos a corpului (abdomenul şi picioarele), dar te vei putea mişca.
Când se face anestezia? Medicul este cel care decide momentul oportun pentru efectuarea anesteziei. Majoritatea optează pentru ea atunci când ai ajuns la o dilataţie mai mare de 4 cm şi contracţii mai dureroase.
Când nu se poate face anestezia?
- dacă medicul decide că nu este necesară (dilataţie prea mică sau prea mare)
- dacă nu există anestezist disponibil în spital ala acel moment
- dacă iei anumite medicamente sau ai anumite probleme de sănătate (deformări ale coloanei vertebrale, probleme de coagulare a sângelui, boli de inimă etc.). De aceea, în cazul în care te-ai decis pentru naştere epidurală este bine să ai o întrevedere cu anestezistul din timpul sarcinii
- dacă în momentul intervenţiei ai o infecţie locală a pielii (aceasta s-ar putea transmite lichidului care înconjoară măduva spinării, producând o complicaţie gravă (meningita)
Care sunt posibilele dezavantaje?
În aproximativ 25% dintre cazuri pot apare complicaţii mai mult sau mai puţin supărătoare:
1. În timpul anesteziei:
- anestezierea poate fi doar parţială : este posibil să mai simţi durerea pe o parte din abdomen sau contracţiile sub formă de uşoară presiune
- poţi tremura, poţi avea senzaţie de greaţă sau vărsături
- trebuie să stai în pat
- îţi scade tensiunea (de aceea poate fi necesară perfuzia prin branulă)
- poţi să nu mai simţi necesitate a de a urina, deci poate fi necesară introducerea unei sonde în vezica urinară
- poate creşte durata travaliului deoarece nu mai simţi contracţiile şi nu ştii exact când trebuie să împingi; de aceea poate creşte şi riscul ca fătul să ia o poziţie nefavorabilă în uter sau să nu poată ieşi, fiind nevoia de o extracţie cu forceps sau vacuum ori de efectuarea unei operaţii cezariene
- dacă acul introdus în spate înţeapă membrana ce acoperă măduva spinării, poate ieşi o cantitate din lichidul ce o înconjoară, fapt care îţi va da o durere insuportabilă de cap;  în acest caz poate fi necesară injectarea unei mici cantităţi de sânge la locul de pătrundere a acului pentru a uşura cicatrizarea
2. După anestezie:
- poţi avea dificultăţi de urinare sau dureri de spate
- o parte din corp îţi mai poate rămâne amorţită câteva zile
- în ceea ce priveşte efectul asupra copilului, acesta pare a fi minor în marea majoritate a cazurilor; dacă anestezia a fost mai puternică, bebeluşul poate fi mai somnoros sau poate suge mai greu
- în cazuri extrem de rare poţi face o reacţie gravă la anestezie (şoc, convulsii, afectare cardiacă etc.)
Dacă te-ai decis să nu apelezi la anestezie în timpul naşterii sau dacă nu ţi se poate face, citeste despre naşterea naturala şi cum trebuie să te pregăteşti pentru ea.

Articol  aparut in revista „Draga mea”/ nr.  8/2006

 
Cursuri