Furia laptelui

Este bine să te informezi din timpul sarcinii despre problemele care pot apare în ceea ce priveşte alăptarea pentru a le putea preveni atunci când apar. Una dintre aceste „probleme” este angorjarea sânilor (febra laptelui) care apare cel mai des în primele 2 – 5 zile după naştere, datorită creşterii vascularizării la nivelul sânilor, scăderii nivelului hormonilor de sarcină şi instalării secreţiei lactate propriu-zise. Astfel, sânii se întăresc, devin dureroşi, calzi şi îşi măresc volumul. Pentru a evita aceste neplăceri, este bine sa alăptezi copilasul la 2-3 ore, imediat ce dă semne că îi este foame. În prealabil vei mulge însă un pic de lapte din sânul angorjat pentru ca bebeluşul să poată prinde  mamelonul, evitând astfel apariţia ragadelor (rănilor la nivel mamelonar provocate de supt).
Compresele calde sau duşurile calde  înainte de supt, consumarea unui pahar de ceai cald  înaintea alăptării şi compresele reci pe sâni între supturi te pot ajuta să treci mai uşor peste această perioadă. Pentru comprese poţi folosi ceai de coada calului sau gălbenele, fără adaos de alcool medicinal, deoarece acesta deshidratează pielea şi favorizează formarea ragadelor. De asemenea poţi masa uşor sânul de la exterior către mamelon în timp ce bebeluşul suge. Dacă au rămas porţiuni mai dure (canale pline cu lapte) după supt este bine să goleşti sânul cu blandete manual sau cu pompa in situatii deosebite. Sutienul pe care-l porţi în timpul zilei este bine să susţină sânii fără să te strângă sau să te jeneze. Vei alterna sânii de la un supt la altul şi ar fi bine ca bebeluşul să primească ambii sâni la acelaşi supt. Nu trebuie să-i oferi sugarului suzeta sau biberonul (cei mai mari inamici ai alăptării) sau să-l păcăleşti oferindu-i ceai, deoarece astfel el va simţi mai puţin nevoia să sugă şi nu va goli sânul corespunzător. Daca durerea va permite nu evitaţi alăptare, deoarece numai alăptând vei putea trece cu bine peste această stare care va trece  în aproximativ 3-5 zile. Dacă problema persistă este bine să ceri ajutor specialistului.

 
Cursuri